Revolutia Preturilor revine la eMAG cu reduceri de zeci de procente la mii de articole din toate categoriile disponibile in magazinul online. A treia editie din acest an va avea loc incepand cu 22 septembrie 2015 si va fi una dintre cele mai mari campanii promotionale dinainte de Black Friday 2015.
Asteptarea pentru cel mai mai mare eveniment al reducerilor din an, Black Friday, este destul de lunga, intrucat (in mod normal) are loc doar o data pe an, in luna noiembrie. Pentru a mai indulci perioada de asteptare, eMAG a conceput Revolutia Preturilor, o campanie promotionala cu discounturi importante la produse ce fac parte din toate categoriile de pe site-ul magazinului.
In 2015 am avut parte deja de doua astfel de evenimente, unul la inceputul si altul la mijlocul acestui an. E timpul pentru inca o editie, iar Revolutia Preturilor revine la eMAG cu promisiunea ca, timp de 3 zile, vom avea la dispozitie mii de articole la pret redus. Iata ce ne asteapta in timpul acestei campanii promotionale la eMAG…
Revolutia Preturilor revine la eMAG pe 22 septembrie cu reduceri de pana la 50%
eMAG a dezvaluit ca reducerile vor dura 3 zile, la fel ca aproape toate editiile precedente ale campaniei. Acest lucru inseamna ca puteti beneficia de oferte pana la finalul zilei de 24 septembrie.
Cea mai recenta editie a avut loc intre 23 si 25 iunie 2015 si a inclus produse din toate categoriile disponibile pe site, inclusiv articole din gama fashion. A fost pentru prima data cand categoria Fashion s-a infiltrat printre promotiile Revolutiei Preturilor. Ne asteptam ca si de aceasta data sa vedem imbracaminte si incaltaminte la pret redus, alaturi de oferte pentru smartphone-uri, televizoare, routere, carti si, bineinteles, la scutece pentru copii – unele dintre cele mai vandute produse la eMAG.
Paginile dedicate campaniei Revolutia Preturilor vor lista o mare parte din produsele aflate in promotie la eMAG, insa pentru a fi siguri ca nu ratati vreuna, va recomandam ca pe timpul desfasurarii evenimentului sa accesati si paginile de categorii de produse, precum:
Editia din iunie 2015 a fost anuntata cu discounturi de pana la 50%. Cu toate acestea, unele produse au avut reduceri mai mari de 50%.
https://youtube.com/watch?v=3LPVuILu1qA
Pentru campania de toamna, conducerea magazinului anunta reduceri tot de pana la 50%, insa nu vom fi surprinsi daca Revolutia Preturilor revine la eMAG cu preturi reduse cu mai mult de atat. Totusi, merita mentionat ca produsele cu cele mai mari discounturi sunt si printre primele al caror stoc se epuizeaza.
eMAG ne da si cateva exemple de oferte valabile de Revolutia Preturilor
Pentru a ne pregati pentru promotiile de marti dimineata, eMAG ne prezinta cateva dintre ofertele ce vor fi valabile in perioada 22-24 septembrie. Una dintre ele consta intr-o reducere de 25% pentru o masina de spalat rufe Whirlpool, model AWS 61012.
Bineinteles, de Revolutia Preturilor nu vor lipsi nici promotiile din categoria mobile-IT. Pentru exemplificare, suntem anuntati ca laptopul 2-in-1 Asus Transformer Book, cu procesor Intel Atom si diagonala de 10,1″ a ecranului, va beneficia de un discount de 30%.
Daca este sa tinem cont de editiile anteriore ale Revolutiei Preturilor la eMAG, atunci stim ca in categoria Fashion se vor inregistra printre cele mai mari reduceri, in unele cazuri chiar peste maximul de 50% anuntat oficial. eMAG ne ofera o idee despre ceea ce ne asteapta de marti pana joi in magazinul online si in aceasta categorie.
Iar pentru a intari si mai mult cele mentionate anterior in legatura cu discounturile maxime la care ne putem astepta, iata ca eMAG ne prezinta si un articol ce va fi oferit cu un pret mai mic cu 63%. Este vorba despre Tigaia Tefal model Meli Melo, de 26 cm.
Revolutia Preturilor este o campanie de reduceri mult asteptata, atat datorita numarului mare de produse si categorii aflate in promotie, cat si a reducerilor oferite. Au existat destule produse care au avut preturi foarte bune la editiile anterioare, astfel incat putem considera aceasta editie ca pe o repetitie inainte de reducerile de Black Friday, ce vor urma sa fie lansate in aproximativ 2 luni.
Cronologia si orele de start ale Revolutiei Preturilor la eMAG
Istoria Revolutiei Preturilor a inceput in 2014 cu 7 zile de reduceri intre 14 si 20 ianuarie, iar mai apoi a continuat cu 3 zile de promotii intre 25 si 27 iunie 2014. Alte 3 zile de oferte au fost disponibile intre 23 si 25 septembrie 2014, spre bucuria consumatorilor din Romania.
Dar cum anul trecut eMAG a organizat 3 astfel de editii, banuiam ca si in 2015 lucrurile vor sta la fel. De aceea, ne asteptam la Revolutia Preturilor de la sfarsitul lunii septembrie 2015. Iata cand au avut loc celelalte doua campanii din acest an:
- 27-29 ianuarie: am observat reduceri de pana la 56% in categoria Mobile-IT (la categoria routere wireless);
- 23-25 iunie: cand am intalnit discounturi generale de pana la 70% (cele maxime la articole din categoria fashion).
Ca de obicei, eMAG nu a comunicat ora exacta a startului campaniei. Totusi, experienta ne-a invatat ca reducerile incep in jurul orei 7 dimineata.
Ramaneti cu ochii pe reducerix pentru ca Revolutia Preturilor revine la eMAG cu preturi promotionale la mii de produse dintr-o gama larga de categorii! V-ati facut deja lista de cumparaturi?
22 septembrie, ora 07:30 – start eMAG Revolutia Preturilor!
In jurul orei 07:30 dimineata, eMAG a dat startul reducerilor din cadrul campaniei Revolutia Preturilor. Reducerile ating in unele cazuri chiar si 70-80%:
Iata cele 9 categorii in care sunt impartite miile de produse:
- Mobile – contine aproximativ 150 de produse, cu reduceri de pana la 42% la smartphone-uri, respectiv de pana la 50% la accesorii mobile;
- IT – in aceasta categorie ne asteapta peste 280 de articole, cu preturi mai mici cu pana la 34% la laptopuri sau cu pana la 70% in sectiunea de birotica si papetarie;
- TV, foto si electronice – regasim peste 250 de articole: televizoarele au reduceri de pana la 42%, in timp ce accesoriile pentru TV, castile sau jocurile ating si 50%;
- Electrocasnice si supermarket – in total, peste 430 de electrocasnice mici, mari si produse de supermarket; electrocasnicele mari au in general reduceri sub 30%, in timp ce la cele mici se atinge chiar si 50%;
- Ingrijire personala si parfumuri – 60% este discountul maxim intalnit in lista cu peste 320 de articole;
- Fashion & sport – contine peste 200 de articole de imbracaminte, incaltaminte si accesorii, cu discounturi de pana la 77%;
- Articole pentru copii si jucarii – in total avem ~275 de produse, cu scaderi de preturi ce ajung pana la 16% la scutece Pampers, pana la 33% la scaune auto, respectiv pana la 58% la jucarii;
- Casa, carti, filme, muzica – cu 320 de produse, reprezinta sectiunea care da si cele mai mari discounturi din cadrul campaniei: 80% (la o carte, dar si la un covor);
- Auto, bricolaj si petshop – reuneste aproximativ 400 de produse, cu discounturi de pana la 50%.
Dupa cate putem vedea, absolut fiecare categorie principala de produse din cele 9 are cel putin un produs care atinge sau chiar depaseste discountul maxim (de 50%) specificat in promovarea campaniei de catre eMAG.
Se pare ca unele reduceri au disparut temporar din dreptul unor produse. Faceti refresh peste cateva minute si ele vor incepe sa reapara – probabil este o mica sincopa acum, la startul campaniei de reduceri. (actualizare – problema a fost remediata in decurs de aproximativ 30 de minute; reducerile, precum si preturile taiate au revenit la toate produsele).
Subcategoria de Fashion & Sport pare una populara la aceasta editie de Revolutia Preturilor la eMAG: in decurs de o ora, mai multe articole afiseaza stoc epuizat.
Se pare ca si preturile articolelor sport a fost pe placul cumparatorilor: si in cazul lor s-au stocurile s-au epuizat rapid, ca si in cazul altor produse fashion pentru barbati sau femei.
Deoarece produsele se vand destul de repede in aceste zile cu promotii, va reamintim faptul ca adaugarea produselor in cos nu reprezinta rezervarea lor! Acest lucru este subliniat si de regulamentul campaniei, care anunta inca o data ca produsele se afla in stoc limitat si ca puteti comanda cate un singur produs (o singura bucata) din acelasi model (altfel, exista riscul ca sa fie anulata comanda).
Revolutia Preturilor din septembrie in categoriile Mobile-IT la eMAG
Categoria Mobile include promotii la telefoane mobile, tablete, smartwatch-uri, acumulatori externi, precum si accesorii pentru tablete si smartphone-uri. Ca de obicei, reducerile maxime le intalnim in randul acumulatorilor externi si al accesoriilor, dar si in randul smartphone-urilor putem gasi promotii interesante. Ofertele sunt pentru toate bugetele, insa noi ne vom referi la cateva modele de top.
Samsung Galaxy S5 are aproape un an si jumatate de la lansarea oficiala, iar pretul sau aproape ca s-a injumatatit in acest interval. Avand specificatii inca decente pentru ziua de azi, eMAG il ofera cu 22% reducere, pentru un pret final bun, care probabil va mai scadea putin peste 2 luni, de Black Friday 2015. Pana atunci, il puteti avea pentru aproximativ 1.700 de lei, in cadrul Revolutiei Preturilor din septembrie.
iPhone 6 a fost si el recent inlocuit de iPhone 6s, care insa este disponibil doar la precomanda si doar in cateva magazine din Romania in acest moment. Dupa ce saptamana trecuta, cateva exemplare au avut un pret de aproximativ 2.500 de lei la deschiderea Apple Shop la eMAG (doar in magazinul fizic din Crangasi, Bucuresti), acum modelele Space Grey si Gold de 16GB beneficiaza doar de 10% reducere in oferta online, insa vin la pachet cu un acumulator extern, a carui valoare este de 100 de lei. Per total, o oferta buna, insa suntem convinsi ca in momentul disponibilitatii pe piata din Romania a iPhone 6s, preturile pentru modelul mai vechi vor mai scadea, insa nu foarte mult. Este stiut faptul ca produsele Apple isi pastreaza destul de bine valoarea in timp (daca este sa ne raportam la media industriei).
Samsung Galaxy S6 a inceput sa se apropie ca pret de pragul de 2.500 de lei, in cadrul unor promotii din magazinele online din Romania. Acesta este acum cazul si variantelor White, Gold, Black la eMAG, care beneficiaza de un discount de 16%. Daca ne gandim ca la lansare, in luna martie 2015, pretul sau era pe undeva pe la 3.300 de lei, tragem concluzia ca Samsung Galaxy S6 a pierdut in decurs de doar 6 luni aproximativ 25% din valoarea sa.
Oferta pentru Samsung Galaxy S6 Edge Black 32GB este insa una intr-adevar competitiva. Cu o reducere de 18%, eMAG ofera acum cel mai bun pret pentru Galaxy S6 Edge dintre magazinele mari din Romania.
Serverul eMAG se pare ca mai intampina mici probleme, insa de scurta durata.
La prima vedere, singura schimbare dupa revenirea site-ului eMAG este eliminiarea produselor care afisau stoc epuizat dupa primele ore ale campaniei promotionale.
Categoria de IT (redenumita ulterior, la vreo 2 ore de la startul campaniei, in IT & Birotica) include laptopuri si accesorii pentru ele, PC-uri desktop, monitoare, componente si periferice PC, routere wireless si servere, imprimante si scannere, precum si articole de birotica, papetarie si rechizite scolare.
In privinta laptopurilor, trebuie sa remarcam un aspect pe care probabil l-ati observat si dvs. in ultimul timp: din ce in ce mai multi producatori au variante sub pragul de 1.000 de lei. Mai mult, in cadrul campaniilor promotionale putem intalni chiar oferte pentru bugete de 800-900 de lei. Revolutia Preturilor la eMAG aduce in septembrie un laptop la pretul de 799,99 de lei, iar nu mai putin de alte 4 laptopuri au sub 1.000 de lei.
In general, aceste laptopuri sunt construite in jurul unor procesoare ieftine (precum Intel Celeron Dual-Core sau chiar Celeron Quad-Core), au 2-4 GB de memorie RAM, placa video incorporata si hard discuri de capacitate mai mica (250-500 GB). Totusi, multe dintre ele vin la pachet cu sistem de operare Windows 8.1 si se pot dovedi suficiente pentru anumite utilizari (navigare web, editare de documente, vizionare de clipuri/filme etc.)
Va sfatuim sa parcurgeti intreaga categorie de laptopuri, pentru a analiza toate ofertele disponibile. In prezent, peste 150 de modele sunt in promotie la eMAG.
Tot in categoria IT ne-au mai atras atentia ofertele la SSD-uri, dar si cele la hard discuri externe.
HDD-urile externe prezente in campania Revolutia Preturilor din septembrie, atat de la Western Digital, cat si de la Seagate, de 1 sau 2 TB, au reduceri cuprinse intre 12 si 21%, suficient insa pentru a le face atractive. Toate se conecteaza prin interfata USB 3.0, insa atentie la garantie: unele variante mai scumpe au garantie 3 ani, fata de celelalte, care ofera un standard de 2 ani. Accesati categoria cu toate promotiile la hard discuri externe!
Electronice si electrocasnice cu pana la 50% discount
Categoria de electronice se deschide cu promotiile la televizoare. Preturile sunt eterogene, pornind de la aproximativ 500 de lei si urcand pana la peste 10.000 de lei. In oferta revolutionara a preturilor si-au facut loc modele cu rezolutii HD, Full HD si Ultra HD.
Daca analizam pagina televizoarelor aflate in promotie la eMAG, dar sortate dupa vanzari, putem observa rapid ca predomina variantele cu diagonala de 80 cm. Daca acum cele mai ieftine televizoare cu rezolutie Ultra HD / 4K sunt in plaja 2.500 – 3.000 de lei, este posibil ca de Black Friday 2015 limita inferioara de pret sa coboare spre si poate chiar sub 2.000 de lei la anumite modele. Totusi, chiar si acum exista destule oferte bune de pret pentru anumite televizoare aflate in promotie.
Accesoriile TV si castile au cele mai mari reduceri din categoria de electronice, de pana la 50%. Ne-am uitat in oferta de casti la eMAG si am vazut ca numarul de produse se apropie de 1.000, dintre care peste 300 sunt in promotie.
Ar fi dificil sa facem vreo recomandare anume, insa va sfatuim sa folositi cu incredere filtrele eMAG (de pret, producator si rating minim), pentru a limita numarul de produse din care sa alegeti.
Categoria de electrocasnice din cadrul Revolutiei Preturilor la eMAG numara peste 400 de articole in promotie. eMAG a acordat de curand premii pentru clienti care au scris recenzii despre articole din aceasta categorie. Astfel, numeroase produse au review-uri realizate de persoane care le-au comandat si, cel mai probabil, le-au si folosit. Astfel, va sfatuim sa cititi mai ales recenziile marcate cu „achizitie verificata” de catre eMAG si sa va faceti o parere daca produsul dorit este potrivit pentru nevoile dvs.
Majoritatea reducerilor pentru electrocasnicele mari sunt in intervalul 15-25%. Tineti cont si de anumite promotii temporare, care va pot acorda o perioada de garantie standard mai mare, de 5 ani (este cazul anumitor electrocasnice de la Arctic, Beko, Heinner sau Hotpoint).
Am fost surprinsi sa gasim produse de la Arctic pe prima pozitie la vanzari in categoriile masini de spalat, combine frigorifice si aragazuri la eMAG. Probabil punctele forte ale producatorului local de electrocasnice sunt preturile mici si reteaua extinsa de puncte de service.
O serie de electrocasnice mici ating plafonul de 50% in privinta reducerilor. Ca si la alte campanii desfasurate de magazinele online din Romania, exista cateva expressoare (manuale sau automate) – de la Delonghi, Tchibo si Bosch – ce afiseaza reduceri de 50%. Aceast discount maxim l-am mai intalnit la 2 mixere verticale, la un storcator de fructe, in dreptul unui fierbator, a unui prajitor de paine, precum si in cazul unui aspirator.
Este posibil ca atat reducerile pentru anumite produse, cat si preturile din cadrul Revolutiei Preturilor la eMAG sa le mai fi regasit si in saptamanile si lunile trecute. Asta se intampla si datorita faptului ca eMAG desfasoara dese campanii de reducere – una dintre cele mai recente a fost Stock Busters de toamna, organizata in perioada 8-10 septembrie, deci in urma cu doar 2 saptamani.
Pentru categoria de ingrijire personala din cadrul promotiei Revolutia Preturilor la eMAG, cat si pentru cea dedicata articolelor pentru copii am realizat articole separate, pe care va invitam sa le cititi.
Desi mai avem aproximativ 2 luni pana la Black Friday, ofertele actuale nu sunt de neglijat. Puteti cumpara de pe acum anumite produse la preturi minime si, un mare avantaj, le puteti primi rapid prin curier, fara teama de intarziere, specifica perioadei de Black Friday.
Profitati astfel de cele „3 zile incendiare pentru toti si fiecare”, asa cum ne indeamna sloganul campaniei eMAG. Nu uitati: ofertele sunt valabile pana joi seara (24 septembrie 2015), la ora 23:59.
Lasă un răspuns