eMAG Genius este noul serviciu lansat în iunie 2020, ce aduce beneficii multiple clienților eMAG care se abonează la el.
Lansat drept „serviciul pentru cumpărături nelimitate cu beneficii premium”, eMAG Genius este practic un abonament anual disponibil clienților din câteva orașe mari din România (și din localitățile limitrofe acestora) ce include mai multe avantaje.
O noutate pe piața din România, eMAG Genius vine cu o ofertă interesantă mai ales pentru clienții fideli eMAG.
Ce beneficii include serviciul eMAG Genius?
eMAG Genius aduce clienților acestui serviciu 3 avantaje principale:
⇒ Descoperă eMAG Genius!
1. Transport gratuit de produse Genius (pentru comenzile livrate prin curier, la easybox sau în showroom) în valoare minimă de 100 de lei
Indiferent de varianta de livrare (transport prin curier, la punctele easyBox sau în showroom), comenzile cu produse Genius în valoare totală de minimum 100 de lei sunt gratuite.
Există niște excepții la acest punct, pe care le vom discuta mai jos în cadrul articolului.
2. Cu abonamentul Genius ai livrare rapidă a doua zi în cazul în care alegi transportul prin curier
Deși deseori în Bucureștiu (sau chiar și în orașele mari) se întâmpla ca o comandă plasată în cursul săptămânii să fie livrată a doua zi, aceasta nu reprezenta ceva obligatoriu sau o regulă. Clienții eMAG Genius pot beneficia de acum încolo de livrarea unei comenzi de pe o zi pe alta, după cum urmează:
- pentu comenzile plasate în țară, de duminică până vineri, până la ora 22:00, livrarea se va face a doua zi (excepția o reprezintă ziua de sâmbătă – comenzile plasata sâmbăta vor fi livrate luni);
- în timp ce pentru comenzile cu livrare prin curier în București livrarea se va face de pe o zi pe alta în orice zi (deci inclusiv pentru o comandă plasată sâmbătă seara, care va fi livrată duminică).
De observat că pentru București nu mai apare menționată ora 22:00, deci înțelegem că o comandă cu produse Genius plasată la ora 23:30 va fi livrată a doua zi de curier.
3. eMAG Genius îți aduce un plus de 30 de zile de retur
Orice client eMAG (persoană fizică sau juridică) poate returna produsele în 30 de zile. Acesta este un beneficiu extins oferit de eMAG, căci obligația standard legală, care impune posibilitatea returului unui produs comandat online de către consumator (deci doar pentru o persoane fizică) face referire la un interval 14 zile.
eMAG Genius prelungește astfel perioada în care poți returna un produs de la 30 la 60 de zile.
Cât costă abonamentul eMAG Genius?
Abonamentul aferent serviciului eMAG Genius costă, la lansare, 99 de lei și se achită pentru un an în avans:
Împărțit la 12, reprezintă un cost de 8,25 de lei lunar.
Unde este disponibil serviciul eMAG Genius
eMAG Genius este disponibil, la lansarea din iunie 2020, în București și județul Ilfov, plus în 4 municipii din România: Brașov, Cluj-Napoca, Constanța și Iași.
Dacă ne uităm atent, lista acestor orașe este foarte asemănătoare cu lista unde sunt disponibile punctele de ridicare eMAG easyBox. Lipsește doar Timișoara, dar avem o veste bună: aceasta va mări acoperirea pentru eMAG Genius chiar din luna iulie 2020.
⇒ Vezi EasyBox-ul apropiat de tine!
Interesant că abonamentul Genius este disponibil și pentru locuitorii din localitățile limitrofe celor menționate mai sus. Probabil aceștia vor prefera mai degrabă transportul gratuit prin curier, în timp ce varianta livrării la easyBox, de asemenea gratuită, îi va tenta doar pe cei care lucrează sau au drum în orașele mari din lista anterioară și au un easyBox în drum spre casă ori birou.
Actualizare, ianuarie 2021: serviciul eMAG Genius devine disponibil și în alte 7 orașe din România: Brăilă, Buzău, Craiova, Galați, Pitești, Ploiești și Sibiu.
Excepții și condiții în cadrul programului eMAG Genius
În primul rând, există o disponibilitate geografică limitată în acest moment a programului – doar cei din București, Ilfov și alte câteva orașe mari + localitățile din apropiere se pot abona și se pot bucura de beneficiile programului. eMAG a anunțat deja că are în plan extinderea ariei de acoperire pentru acest serviciu.
La lansare, eMAG menționează că peste 250.000 de produse, semnalizate ca atare pe site, intră în categoria Genius. Conform declarațiilor publice, gama va fi extinsă.
Important de reținut este că livrarea gratuită se aplică doar când suma totală a comenzii conține produse Genius în valoare totală de peste 100 de lei.
Livrarea de comenzi care conțin produse Genius cu un total de peste 100 de lei, dar care includ și:
- produse din Anexa 2 a regulamentului eMAG pentru serviciul Genius;
- precum și produse de dimensiuni mari, pentru care se plătește transportul oricum, indiferent de valoarea comenzii,
nu vor beneficia de transport gratuit.
Din Anexa 2, menționăm câteva categorii și subcategorii de produse pentru care nu se va putea beneficia de transport gratuit, chiar și pentru abonații eMAG Genius:
- climatizare (aparate de aer condițonat, ventilatoare și răcitoare);
- electrocasnice mari (frigidere și congelatoare, plite, aragazuri, hote, cuptoare cu microunde);
- mobilier interior sau de grădină;
- sport și activități în aer liber;
- jucării de exterior;
- sisteme de încălzire;
- utiliaje agricole;
- utilaje și materiale de construcții.
Este vorba, în general, de produse foarte grele sau de mari dimensiuni. Nu este necesar să rețineți toate aceste categorii, căci produsele din campania Genius sunt etichetate corespunzător și ușor de observat în magazinul online eMAG.
Pentru toate categoriile și subcategoriile exceptate din campania eMAG Genius, vă recomandăm să consultați Anexa 2 din cadrul Regulamentului eMAG Genius, pe care-l puteți găsi aici.
Merită să devii membru eMAG Genius?
Dacă stai în una din zonele în care serviciul este deja disponibil, te poți gândi dacă merită să comanzi acest abonament anual Genius.
Putem împărți clienții eMAG în 3 categorii, după frecvența și tipul comenzilor, iar răspunsul ar putea deveni mai ușor:
- cei care plasează des comenzi de peste 100 de lei, în medie de cel puțin 1-2 ori pe lună – aceștia pot calcula rapid după cât timp își recuperează investiția în abonamentul eMAG Genius pe 1 an. Pentru majoritatea din această categorie, eMAG Genius reprezintă o ofertă tentantă, căci doar din economiile făcute cu taxele de livrare și-ar putea acoperi abonamentul anual pentru serviciu;
- cei care comandă mai rar de la eMAG într-un an, care plasează comenzi sub 100 de lei sau care comandă oricum produse voluminoase, pentru care ar plăti transport în continuare – pentru ei rămâne mai degrabă de evaluat cât de importante sunt restul beneficiilor unui abonat Genius al eMAG (retur la 60 de zile și livrarea rapidă);
- între cele 2 categorii se regăsesc cei cu un număr mediu de comenzi – aici sunt de făcut mai multe calcule și o analiză personală a tipului de produse și a totalului pentru comenzi.
Cât de repede îți recuperezi investiția în eMAG Genius?
- pentru comenzile la easyBox – după 20 de comenzi în cadrul unui an (la data scrierii articolului, livrarea la easyBox costă 5 lei pentru comenzile de sub 1500 de lei);
- pentru bucureștenii care comandă cu livrarea prin curier – după 10 comenzi (transportul costă 9,99 de lei pentru o comandă cu produse sub 1500 de lei);
- pentru clienții din provincie ce plaseaă comenzi cu transport prin curier – după 7 comenzi (livrarea în orașele mari din provincie este 14,99 de lei pentru comenzi cu un total sub 1500 de lei, la data redactării articolului).
Ar fi de nuanțat situațiile în care aveți multe comenzi de peste 1500 de lei, caz în care ați putea beneficia de livrare gratuită și fără eMAG Genius. Pe de altă parte, există produse din anumite categorii sau produse voluminoase, pentru care toată lumea va plăti livrarea în continuare (aceste produse nu vor face parte din cele genius). Cel mai simplu este să verificați istoricul comenzilor din ultimele 12 luni (atât frecvența lor, cât și tipul produselor și totalul comenzilor) și să faceți o proiecție pentru următorul an.
Să nu uităm nici faptul că livrarea este gratuită pentru abonații Genius ai eMAG doar pentru comenzi de peste 100 de lei! Altfel, dacă vei comanda produse Genius de sub 100 de lei, vei plăti în continuare 5 lei pentru livrarea la easyBox, respectiv 9,99 de lei (pentru București) / 14,99 de lei (pentru orașe mari din provincie) pentru livrarea prin curier.
Este drept, confortul psihologic de a avea dreptul de a returna un produs comandat online în 60 de zile (în loc de 30) ori siguranța de a primi o comandă a doua zi poate cântări diferit pentru fiecare client și poate schimba balanța decisiv în favoarea abonării la eMAG Genius.
Potențiale efecte psihologice ale serviciului eMAG Genius
Un astfel serviciu, atât prin beneficiile introduse, cât și prin condițiile de acordarea a acestora poate influența comportamentul cumpărătorilor.
1. Abonații eMAG Genius vor fi atenți la comenzile sub 100 de lei
Este probabil ca mulți abonați eMAG Genius care plasau frecvent în trecut comenzi de sub 100 de lei (pentru care achitau transport) să le grupeze, pentru a atinge pragul de 100 de lei și a economisi taxa de livrare. Ori vor aștepta să se strângă mai multe produse de comandat, ori ar putea grupa comenzi pentru lucruri mărunte cu un coleg sau prieten. Este posibil ca valoarea medie a coșului eMAG să crească astfel.
2. Abonamentul plătit ar putea influența compararea prețurilor cu ofertele concurente
Clienții Genius ar putea alege să comande un produs de la eMAG în detrimentul altui magazin online, pentru a-și putea justifica achiziția abonamentului Genius, chiar dacă prețul eMAG ar fi puțin mai mare decât la concurență.
3. Transportul gratuit și rapid ar putea conduce la creșterea numărului de comenzi
Economiile – cu livrarea, comoditatea – cu primirea rapidă a coletului și evitarea riscului – prin perioada extinsă de retur pot conduce la creșterea numărului de comenzi online pentru eMAG. Acest efect este unul benefic, căci poate ajuta la creșterea comerțului electronic din Româniă per total. Comerțul online era pe un trend puternic ascendent după starea de urgență din primăvara acestui an, când deplasările au fost limitate.
Cum ar putea schimba eMAG Genius livrarea pentru restul clienților eMAG?
Dacă în timpul unei perioade obișnuite probabil nu va exista o diferență prea mare în ceea ce privește durata livrării coletelor clienților Genius vs. non-Genius, va fi interesat de urmărit ce se va întâmpla în perioadele aglomerate ale anului. Bineînțeles, ne gândim la Black Friday sau la campanii de tipul Revoluția Prețurilor, când eMAG înregistrează vârfuri de comenzi.
Până atunci, eMAG are timp să pună la punct logistica necesară pentru a livra a doua zi comenzile tuturor clienților Genius. Se pare că la lansarea serviciului au existat și ceva sincope – însă eMAG și-a cerut scuze clienților care au primit produsele mai târziu (decât erau îndreptățiți prin cadrul programului Genius) prin oferirea unor vouchere.
Suntem încrezători că eMAG Genius se va dezvolta și perfecționa – atât ca disponibilitate a serviciului – cât și ca beneficii, poate chiar pe un model similar cu Amazon Prime. Rămâne de văzut cum va evolua atât prețul abonamentului și ce surprize ne va rezerva eMAG în viitor pentru acest serviciu.
NOU! Reduceri exclusive pentru abonații Genius!
Actualizare, iulie 2020: se pare că eMAG deja introduce facilități supleimentare pentru membrii Genius – reduceri exclusive (că tot vorbeam mai sus de surprize).
Poate pentru a face și mai atractivă achiziționarea serviciului eMAG Genius, abonații vor beneficia de reduceri exclusive. Astfel, între 30 iunie – 6 iulie 2020, aceștia beneficiază de reduceri suplimentare la produse marca Samsung sau Tefal ori la articole fashion, printre altele.
Iată un motiv în plus de a lua în calcul oferta eMAG Genius, acum și mai tentantă! Calcule noastre inițiale (pentru recuperarea abonamentului din economisirea taxei de livrare) devin secundare, căci în unele cazuri, prin reduceri exclusive, abonații eMAG Genius își pot recupera investiția după chiar 1-2 comenzi (datorită prețurilor mai mici la unele produse).
Lasă un răspuns