Unele dintre cele mai căutate produse ale anului 2020 sunt măștile de protecție. Cu divere filtre și în culori variate, ele ne pot ajuta, alături de alte echipamente de protecție, să limităm răspândirea noului coronavirus. Cât costă și de unde le putem cumpăra online?

Analizăm oferta de măști faciale, chirugicale și de tip FFP2 în magazinele online din România.
Unde putem găsi măști de protecție online?
Iată câteva dintre ofertele valabile la data redactării articolului:
► Vezi măsti la eMAG


Măști de protecție de tip FFP2 putem găsi (la data scrierii articolului) în oferta următoarelor magazine online:
- eMAG;
- FashionDays;
- CEL.ro.
Cât costă o mască de protecție în România?
În urmă cu un an, o mască de protecție simplă costa sub 1 leu. Cererea a crescut brusc dupa declanșarea pandemiei de coronavirus la începutul anului 2020 și apariția primelor cazuri de persoane infectate în România. Astfel, la fel cum se întâmplă de obicei atunci când cererea este mult mai mare decât oferta, prețurile măștilor au crescut la fel de brusc.
Este drept, majoritatea stocurilor existente pe piață s-au îndreptat către personalul medical. Astfel, în luna martie prețurile au ajuns în multe situații la 3-4 lei per bucată. O parte dintre comercianți au încercat chair să speculeze momentul și să ceară prețuri exagerat de mari. Acest comportament a fost în cele din urmă taxat de administratorii site-urilor de anunțuri (exemplu: OLX) sau de magazinele care au și marketplace-uri online (cum ar fi eMAG). Astfel, anunțurile cu prețuri exorbitante au dispărut în cele din urmă de pe platformele de profil, iar comercianții speculatori au fost prompt avertizați, iar ulterior chiar eliminați din marketplace-ul eMAG.
Deși s-a încercat pe cât posibil o plafornare a adaosurilor comerciale pentru măștile de protecție, costurile de achiziție din țări precum China sau Turcia nu puteau fi controlate. De aceea s-a ajuns ca în luna martie o mască chirugicală să coste în farmaciile din România între 5 și 8 lei, asta în cazul fericit în care reușeai să găsești produsul pe stoc.
Situația la finalul lui aprilie 2020 indica o stabilizare a prețurilor – cel puțin în mediul online – la nivel de 2,5 – 3 lei per mască de protecție.
eMAG și FashionDays sunt 2 dintre retailerii care au anunțat că vând măști de protecție fără adaos comercial (prețul reflectă doar costul achiziției, transportul în depozitele proprii și taxele vamale). Pentru prețurile actualizate, vizitați site-urile magazinelor.
Stocurile măștilor de protecție în România
Dacă la apariția primelor cazuri de coronavirus în România (la sfârșitul lunii februarie – începutul lui martie 2020) stocurile existente de măști de protecție s-au epuizat rapid, iar prețurile au explodat, situația începând cu a doua jumătate a lunii aprilie este una pozitivă.
Producția locală a acestor echipamente de protecție a crescut. Iar datorită și unor importuri masive, oferta de măști – inclusiv din magazinele online – s-a îmbunătățit substanțial. La data scrierii articolului puteam găsi pe stoc atât măști de protecție chirugicale, cât și din cele cu filtru FFP2, mai scumpe (și teoretic cu o protecție mai bună) la majoritatea retalierilor online cunoscuți.
Pentru a respecta distanțarea socială, recomandăm varianta plasării comenzilor online, cu livrare acasă. Peste anumite sume, unii comercianți online oferă chiar livrarea gratuită, dar multe încă limitează cumpărarea unui singur set de măști, pentru ca acestea să ajungă la cât mai mulți clienți.
Tipuri de măști și eficiența lor: măști chirugicale sau cu filtre FFP2 / FFP3 / N95
Discuția devine destul de tehnică atunci când ajungem la tipurile măștilor, capacitatea și eficiența lor de filtrare a particulelor de anumite dimensiuni. La nivel popular, se știe că o mască textilă asigură o filtrare minimă a particulelor și nu este foarte eficientă. Măștile chirurgicale sunt mai bune (căci au un strat special de filtrare), dar eficiența crește suplimentar pentru măstile de tip FFP2 / FFP3.

Cele mai utilizate măști sunt cele de tip „mască facilă” și „mască chirurgicală”. Vizual, acestea sunt identice, diferența o face omologarea: în cazul măștilor chirugicale de diferite tipuri există o filtrare mai eficientă a particulelor de până la 3 microni sau chiar o filtrare a particulelor de până la 0,3 microni. Particulele coronavirusului au în jur de 0,1 microni. În practică, se consideră însă că orice barieră suplimentară poate ajuta împotriva împrăștierii particulelor potențial infecțioase.
Foarte util este tabelul în care eMAG detaliază tipurile de măști pe care le vinde, cu caracteristicile lor:
► Vezi tipurile de măști de la eMAG !
Diverse studii au concluzionat că particulele care ne pot infecta se pot transmite la o distanță de 2 metri chiar și prin vorbire (cu voce tare), nu doar prin tușit și strănutat (caz în care se poate transmite până la 5-8 metri chiar). Tocmai de acea, prin purtarea unei măști îi protejăm de fapt pe ceilalți (și mai puțin pe noi – mai ales în cazul măștilor faciale simple sau a celor chirugicale, care nu sunt perfect etanșe). Eficiența măștilor este crescută însă atunci când toată lumea din spațiile publice le poartă, căci particulele unei persoane infectate, dar asimptomatice, pot fi filtrate de masca proprie.
Măștile de protecție pot ajuta la reducerea lui R0 – factorul de reproducere al virusului – dacă toți am purta măști, cei infectați ar „pasa” virusul la mai puțini oameni.
Sănătatea noastră și a celor apropiați este pe primul loc, astfel încât vă recomandăm:
- să citiți cu atenție specificațiile măștilor pe care le comandați din magazinele online;
- să înțelegeți că – chiar și în cazul celor mai scumpe, etanșe, cu filtre eficiente – există un risc de transmitere inclusiv prin purtarea unei măsti (altfel spus, acestea nu garantează o protecție 100%);
- să utilizați și celelalte măsuri de prevenire a unei potențiale infecții (distanțarea socială, spălatul des pe mâini, evitarea atingerii feței cu mână etc.);
- să respectați recomandările autorităților.
Facem aceste precizări pentru a nu deveni mai puțin vigilenți odată cu purtarea unei măști de protecție. Să nu pierderm astfel din vedere și restul măsurilor de prevenție!
Studii privind eficiența măștilor de protecție
Există multiple studii care iearhizează măștile de protecție după nivelul eficienței lor. Cele mai scumpe (de tip FFP3 / N95) filtrează particule de dimensiuni mai mici, cu o mai mare eficiență. Totuși, chiar și măștile chirugicale pot asigura o anumită protecție.
Un studiu realizat în SUA, pe personal medical, a relevat că – cel puțin in cazul virusului gripal – asistente și medici care s-au protejat cu măști chirurgicale au avut o rată de infectare cu virusul gripal similară cu cea a personalului care a utilizat respiratoare de tip N95.
Este drept, studiul se referă la „influenza” și este unul statistic. Detalii aici.
Utilizarea măștilor în alte țări
Purtarea măștilor de protecție este ceva obișnuit în țări precum China, Coreea de Sud sau Japonia. Aceste țări au fost puternic afectate de epidemiile din deceniile trecute (SARS – China sau MERS – Coreea de Sud), iar populația s-a protejat de atunci prin utilizarea măștilor.

O observație interesantă făcută la finalul lunii martie 2020: evoluția numărului zilnic de cazuri a celor confirmați cu coronavirus a fost mai lentă în țările unde populația utiliza pe scară largă măștile, comparativ cu țările în care acestea nu erau folosite de către cetățeni.
Măștile de protecție – obligatorii după 15 mai 2020 în anumite locuri publice
Cu țările asiatice am văzut cum stau lucrurile – populația din acea zonă este obișnuită cu purtarea măștilor de protecție în public. Însă de la jumătatea lunii aprilie, măstile au început să fie recomandate sau chiar să devină obligatorii în anumite condiții inclusiv în unele țări europene, după cum urmează:
- în Cehia – din 18 martie (în supermarketuri);
- în Slovacia – din 25 martie;
- în Austria – din 6 aprilie (în spații publice);
- în Turcia – începând cu 7 aprilie (la cumpărături și în locurile aglomerate);
- în Polonia – după 16 aprilie (în locuri publice);
- în Germania – din 22 aprilie (în transportul în comun și la cumpărături).
Deja se discută ca după relaxarea condițiilor legate de deplasarea cetățenilor – după 15 mai – măștile de protecție vor deveni obligatorii în anumite circumstanțe și în România. Măștile vor trebui purtate în mijloacele de transport în comun, respectiv în locurile publice închise.
Există posibilitatea ca un număr de măști să fie chiar oferite gratuit de guvern tuturor cetățenilor sau cel puțin unei părți a populației, mai ales că producția locală de măști de protecție a crescut în ultimele zile.
Nu există (la data scrierii articolului) un act normativ în acest sens, astfel încât vă recomandam să urmăriți canalele oficiale prin care comunică autoritățile naționale.
Surse de informare oficiale
În această perioadă cu multe incertitudini din punct de vedere medical și cu o avalanșă informațională din toate părțile, vă recomandăm să urmăriți mai ales site-uri oficiale, precum:
La adresele menționate mai sus regăsiți date la zi despre evoluția pandemiei cu noul coronavirus din țara noastră, recomandări oficiale în privința modului de protejare a populației, precum și știri, anunțuri sau decizii din partea autorităților din România. Site-urile listate sunt realizate în parteneriat cu Guvernul României.
În final, vă dorim sănătate și să treceți cu bine peste această perioadă!
Lasă un răspuns